"One of our most prodigiously talented and magical writers." Bruce Shlain, New York Times Book Review

"With humor and grace, wisdom and tenderness, Codrescu transforms the commonplace into the miraculous. His work is cause for celebration." Kay Boyle

This transplanted Transylvanian with the bateau-mouche moustache always manages (in his consideration of All Things) to create a craving for the subversive-- something that is much needed in these days of 'friendly fascism.' Lawrence Ferlinghetti

"Codrescu’s voice is assured, funny as a jazz funeral and sharp as ammonia, nailing more virtuoso turns than a Formula One driver. His prose is so deadpan it goes through irony and comes out in some undiscovered place on the other side." Diane Roberts in St. Petersburg Times

"An extraordinary work of fiction...The Blood Countess is hypnotic and lyrical, with both the concentrated poetic power of the great fairy tales and the playful expansiveness of postmodern fiction."
San Francisco Chronicle Book Review

"Mr. Codrescu is the sort of writer who feels obliged to satirize and interplay with reality and not just catalogue impressions...it's a measure of talent..." Francis X. Clines, The New York Times Book Review

 "Codrescu is a wordsmith par excellence...a modern day DeTocqueville... a wry and whimsical, pungently idiosyncratic documentary."
Joe Leydon, The Los Angeles Times

"Codrescu's distinctive perspective makes the trip worth taking." Variety

"Funny, exceptionally moving search for Whitman's America." The Village Voice

"Codrescu is among the most astute contemporary observers of what William Carlos Williams called 'the American grain,' while simultaneously joining playwright Eugene Ionesco as one of Romania's great rememberers of dictatorial things past." Houston Chronicle

"Mr. Codrescu, with the deadpan burlesque of a jaded outsider, rightfully assumes his place among the keener chroniclers of the American spirit, 1990s style. On film as on the radio, his work is defined by the tensions at play between humor and sentiment, between one-liners and aphorism, and between immigrant optimism and dissident cynicism." The New York Times

"Codrescu, an urbanite Walter Benjamin with a sense of humor, remains a poet, a person who works ‘only at recognizing the awesomeness of the universe, which is a job, too’."
The Ft. Lauderdale Sun-Sentinel

(some fuller reviews & review snippets follow the books list)

BOOKS:

(Attention rights-seekers: rights have reverted to many of these titles and are now owned by the author: inquire at This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it )

2012: So Recently Rent a World: New and Selected Poems, 1968-2012 (Coffee House Press)

2012: Bibliodeath: My Archives (with Life in Footnotes) (Antibookclub)

2011: whatever gets you through the night: a story of sheherezade and the arabian entertainments (Princeton University Press)

2010: The Poetry Lesson (Princeton University Press)

2009: The Posthuman Dada Guide: Tzara and Lenin Play Chess (Princeton University Press)

2009: The Forgiven Submarine, by Ruxandra Cesereanu and Andrei Codrescu (Black Widow Press)

2008: Jealous Witness: New Poems (Coffee House Press) with CD, Into the Maelstrom by The New Orleans Klezmer AllStars, featuring poems from the book, music by Glenn Hartman, with singers Ivan Neville, Coco Robicheaux, Harry Shearer, and others.

2007: Submarinul Iertat: by Ruxandra Cesereanu and Andrei Codrescu
(Bucharest: Editura Brumar, 2007)
This is a long poem written in Romanian, an e-mail collaboration with Ruxandra Cesereanu; a limited numbered and signed collector's edition, to be followed in 2008 by a "mass" paperback and an eventual translation into English.

2006: New Orleans, Mon Amour: Twenty Years of Writing from the City (Algonquin Books)

2004: Wakefield, a novel (Algonquin Books) 

2004: Instrumentul Negru: Poezii 1965-1968, (Editura Scrisul Romånesc)

2003: It Was Today - New Poems (Coffee House Press)

2001: An Involuntary Genius in America’s Shoes (and What Happened Afterwards) (Black Sparrow Press; re-issue of “The Life & Times of an Involuntary Genius,” 1976, and “In America’s Shoes,” 1983, with new forward and coda-essay).

2002: Casanova in Bohemia, a novel (The Free Press)

2000: The Devil Never Sleeps & Other Essays ( St. Martin’s Press)

2000: Poezii Alese/Selected Poetry bi-lingual edition, English and Romanian (Editura Paralela 45)

1999: A Bar in Brooklyn: Novellas & Stories, 1970-1978,  (Black Sparrow Press)

1999: Messiah, a novel (Simon & Schuster)

1999: Ay, Cuba! A Socio-Erotic Journey, with photographs by David Graham.
(St. Martin's Press, 1999; Picador, 2001)

1998: Hail Babylon! Looking for the American City at the End of the Millenium (St. Martin's Press)

1996: The Dog With the Chip in His Neck: Essays from NPR & Elsewhere (St. Martin's Press)

1996: Alien Candor: Selected Poems, 1970-1995 (Black Sparrow Press)

1995: The Blood Countess, a novel (Simon & Schuster)

1995: Zombification: Essays from NPR (St. Martin's Press, Picador)

1995: The Muse Is Always Half-Dressed in New Orleans, essays (St. Martin's Press, Picador) 

1994: The Repentance of Lorraine, a novel (Rhinoceros Books)

1993: Belligerence, poems (Minneapolis: Coffee House Press)

1993: Road Scholar: Coast to Coast Late in the Century, with photographs by David Graham (Hyperion)  with photographs by David Graham.

1991: The Hole in the Flag: a Romanian Exile's Story of Return and Revolution
(Morrow, Avon)

1991: Comrade Past and Mister Present, poems (Coffee House Press)

1990: The Disappearance of the Outside: a Manifesto for Escape, an essay (Addison-Wesley)

1988: A Craving for Swan, (Ohio State University Press)

1989: At the Court of Yearning: Poems by Lucian Blaga, translation (Ohio State University Press)

1987: Raised by Puppets Only to Be Killed by Research, essays (Addison-Wesley) 

1971: The History of the Growth of Heaven, poems (George Braziller)

1970: License to Carry a Gun, poems (Big Table)

ANTHOLOGIES EDITED:

2009-2008: Exquisite Corpse Annual, an yearly anthology (Exquisite Corpse Books)

2000: Thus Spake the Corpse: an Exquisite Corpse Reader 1988-1998. Volume Two, Fictions, Travels, and Translations (Black Sparrow Press)

"The best aspects of the spirit of the Beats lives on in this frequently sassy, salty, silly and ultimately satisfying experience." Publishers’ Weekly, January 29, 2001

1999: Thus Spake the Corpse: an Exquisite Corpse Reader 1988-1998. Volume One, Poetry and Essays (Black Sparrow Press)

1998: American Poets Say Goodbye to the 20th Century, (4 Walls/8 Windows)

1996: American Poetry Since 1970: Up Late (4 Walls/8 Windows)

1990:  The Stiffest of the Corpse: an Exquisite Corpse Reader, 1983-1990 (City Lights Books)

AUDIO:

1998: The Valley of Christmas (GertTown Records)

1996: Plato Sucks (Dove Audio)

1995: Fax Your Prayers (Dove Audio)

1994: No Tacos for Saddam (Gang of Seven, BMG)

1993: American Life with Andrei Codrescu (Washington, DC: NPR)

FILM:

1993: Road Scholar, Public Policy Productions. Feature documentary written by and starring Andrei Codrescu, produced by Roger Weisberg, directed by Roger Weisberg and Jean de Segonzac.
Winner: George Foster Peabody Award,Golden Eagle Award, Cine Festival; Chris Award, Columbus Film Festival. Best Documentary: Seattle International Film Festival; Best Documentary: San Francisco Film Festival. Distributed nationally by Samuel Goldwyn Co. Premiered on PBS, Fall 1994.Hallmark Video.

NATIONAL APPEARANCES:

NPR: ALL THINGS CONSIDERED, regular commentary.

NIGHTLINE, occasional commentary

ARCHITECTURE, Stereopticon: a monthly column (2000-2003)

FUNNY TIMES, occasional contributor.

GAMBIT WEEKLY, columnist (1997-2007)

Appearances on THE TODAY SHOW,THE TONIGHT SHOW,THE DAVID LETTERMAN SHOW, THE CHARLIE ROSE SHOW,CNN-INTERNATIONAL HOUR,C-SPAN,ABC NEWS, NBC NEWS, CBS NEWS. Writes commentary and book reviews for THE NEW YORK TIMES,THE BOSTON GLOBE,THE PHILADELPHIA INQUIRER,THE CHICAGO TRIBUNE, NEWSDAY, THE KANSAS CITY STAR,PLAYBOY,SIERRA MAGAZINE, DIGITAL MEDIA, INDEX ON CENSORSHIP.

Lectures extensively, participates in national and international symposia. (see Engagements)

AWARDS: MacCurdy Distinguished Professor of English, LSU; Peabody Award for Road Scholar; Lowell Thomas Gold Award for Excellence in Travel Journalism; National Endowment for the Arts Fellowships for poetry; editing; radio; Big Table Poetry Award; Towson State University Literature Prize; General Electric Foundation Poetry Prize;
ACLU Freedom of Speech Award; Mayor's Arts Award, New Orleans; Literature Prize of the Romanian Cultural Foundation, Bucharest; Ovidius Prize

REFERENCE:

2006: Andrei Codrescu and the Myth of America by Kirby Olson (MacFarland, 2006)

2005: Miracol si catastrofå: a book-length interview in Romanian conducted by Robert Lazu
(Arad, Romania, Editura Hartmann 2005)

2000: XAVIER REVIEW, Vol. 20, No.1. "Translating Codrescu into Romanian" by Ioana Avadani; "Andreiology" by Julian Semilian; "Codrescu Verses America: A Postmodern Turned Loose" by Tim Lehnert.

1998: ANDREI CODRESCU’S MIORITIC SPACE by Richard Collins. MELUS, Volume 23, Number 3.

1997: ANDREI CODRESCU: A BIBLIOGRAPHY, 1966-1990 by Daniel Lee Butcher.
M.A. thesis based on the Codrescu holdings at LSU's Hill Memorial Library.

1997: SCRIITORI DIN DIASPORA: ANDREI CODRESCU by Florea Firan
Analele Universitatii din Craiova, Seria Stiinte Filologice, Literatura Romana si Universala, Nr.1-12

1994: CONTEMPORARY AUTHORS AUTOBIOGRAPHY SERIES, Volume 19 (Gale Research)

1993: SONG OF MY EMERGING SELF: THE POETRY OF ANDREI CODRESCU by Ileana Alexandra Orlich. MELUS, Volume 18, No.3.

1992: ROMANI IN STIINTA SI CULTURA OCCIDENTALA, American-Romanian Academy of Arts and Sciences, Davis. Encyclopedia: Romanians in Arts & Sciences in the Western world.

Some reviews of Whatever Gets You Through the Night: a story of Sheherezade and the Arabian Entertainments (2011)

JJ Phillips, April 2012

postmodern meta-fiction inspired by pre-modern meta-fiction

O mie si una de fructe ale curiozitatii

Sinziana-Maria Stoie

reprinted from Euphorion, February 2012 This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

Andrei Codrescu nu încetează să ne seducă şi să ne surprindă, totodată, cu fiecare carte de-a sa nou publicată. Antrenată într-un tour de force al explorării de spaţii insolite ale scrisului – spaţii experimentale, mai cu seamă – care să mustească de formule narative dintre cele mai neaşteptate şi poznaşe, imaginaţia ferventă a autorului american de origine română violentează în permanenţă automatismele noastre de lectură. Având o logică specială a scriiturii, Codrescu ni se dezvăluie ca fiind un maestru al conceperii de puzzle-uri narative, îmbinate sub forma unor fluxuri metamorfotice de genuri, stiluri şi tonalităţi distincte care se întrepătrund, fără a-şi pierde autenticitatea. Imprevizibilul naraţiunii lui Codrescu îi plasează pe cititorii săi într-o postură foarte asemănătoare cu cea a unor degustători de curry; dulceag la început, sosul devine din ce în ce mai iute pe măsură ce este consumat, intensificându-şi aroma, în funcţie de compoziţia şi proporţia condimentelor, într-atât încât degustătorul este suspendat în plasa densă a beatitudinii simţurilor ca într-un labirint cu mai multe intrări, însă, paradoxal, fără nicio ieşire.

Nu întâmplător am făcut referire la unul dintre cele mai faimoase produse ale specificului asiatic. Exotismul, apetitul pentru afrodiziace şi suspans, efervescenţa, erotismul, atmosfera inconfundabilă, care dau savoarea lumii orientale, nu îi sunt nicidecum străine, după cum urmează să vedem, scriitorului american.

După The Poetry Lesson (Lecţia de poezie), e rândul fascinantei Whatever Gets You Through the Night. A Story of Sheherezade and the Arabian Entertainments (întrucât cartea nu a fost tradusă încă în limba română, un posibil echivalent al titlului ar fi Indiferent ce te ajută să supravieţuieşti peste noapte. O poveste despre Sheherezada şi distracţiile arabe), publicată anul acesta, la fel ca şi volumul precedent, la Princeton University Press, New Jersey, să confirme puterea nesfârşită de invenţie a lui Codrescu, ineditul experienţelor pe care le oferă cititorului, precum şi faptul că autorul şi-a apropriat o dimensiune nevralgică a scrisului, la intersecţia dintre ficţiune, metaficţiune şi nonficţiune, amplificată de mizarea pe posibilitatea suprapunerii celor trei; mai mult decât atât, pe absorbirea uneia în ţesătura bogată a celeilalte. Întrebarea care se impune, firesc, este ce anume face atunci diferenţa dintre cele trei tipuri de discurs, cum reuşesc să îşi păstreze doza de recognoscibilitate. Natura contopirii lor nu poate fi explicată până la capăt; ea pare rezultatul unei tehnologii secrete irigate de forţa proiectivă a autorului, se înscrie în intenţionalitatea acestuia de a genera o alchimie narativă, pentru care delimitarea ficţiunii şi metaficţiunii de nonficţiune ar constitui cel mult un pretext.

Whatever Gets You Through the Night reprezintă o surpriză – incitantă, de altfel – chiar şi pentru cei care urmăresc parcursul scriitoricesc al lui Codrescu. Considerată de critica americană, la scurt timp după apariţie, o capodoperă a povestirii, cartea se axează pe întoarcerea la originile artei narative, ale scrisului şi limbajului, la un spaţiu al metamorfozelor continue. Acesta nu este altul decât lumea halucinantă şi mereu actuală, ne demonstrează Codrescu, a celor O mie şi una de nopţi. Autorul reproiectează întreaga legendă a eliberării virginelor din Bagdad de către Sheherezada,  celebra prinţesă persană care, cu ajutorul capacităţii ei de a institui funcţii magice poveştilor pe care le spune, reuseşte să îşi salveze propria viaţă, şi, în acelaşi timp, viitorul omenirii, făcând lumea un loc mai sigur pentru imaginaţie. Emblema triumfului plăcerii asupra fricii, Sheherezada, fiica Vizirului regelui Sharyar, le salvează pe tinerele femei care urmau să devină, fiecare în parte, soţia regelui pentru o singură noapte, ca în dimineaţa zilei următoare să fie ucise, drept garanţie a  fidelităţii lor. Şi ea una dintre soţiile lui Sharyar, „Shezz the Telly” supravieţuieşte 1001 nopţi,    spunând poveşti pe care are grijă să le „încheie” la răsăritul soarelui, chiar înainte de a da la iveală deznodământul, fără să ştie, desigur, că în miezul povestirii se cristalizează o adevărată poetică a misterului.

Cu toate că include doar una dintre poveştile rostite de Sheherezada în patul lui Sharyar, şi anume „The story of the monkey-scribe” („Povestea scribului maimuţă”) – o alegorie pe tema implicaţiilor scrierii –, Whatever Gets You Through the Night reprezintă o hyperstructură narativă, o reţea textuală configurată sub semnul unui paradox din care îşi trage tocmai firul ce o alcătuieşte. Pe de o parte, chiar şi reunite într-o carte, sau mai ales reunite într-o carte, poveştile din O mie şi una de nopţi violează orice convenţie narativă; ele nu au nici început, nici sfârşit. Până şi începutul primei poveşti e un pseudo-început, reiterat în fiecare noapte, spus şi respus, o recitare sau o incantaţie, mai degrabă. După prima noapte petrecută în patul regelui de Sheherezada şi de sora ei, Dinarzad – cea care, de fapt, păstrează vie precum o plasă de mercur dorinţa regelui, rugându-şi în fiecare noapte sora să continue povestea începută noaptea precedentă –, poveştile nici nu mai încep, nici nu se termină, ci pur şi simplu continuă. Astfel, lui Sharyar, spectatorul prin excelenţă, ne alăturăm şi noi, cititorii, cu toţii ascultători vrăjiţi ai poveştilor prinţesei, iar patul regelui devine o scenă. Pe de altă parte, dacă Sheherezada, acest „Duh din lampă” al literaturii, nu e constrânsă de nicio convenţie narativă, Codrescu, laolaltă cu noi, este. Sheherezada reuseşte, prin iscusinţă şi inteligenţă, să răstoarne nu doar organizarea convenţională a narativului, ci şi relaţiile de putere dintre sexe               – ţinându-l pe regele Sharyar într-un suspans narativ şi erotic agonizant timp de 1001 nopţi –, sexualitatea în sine şi memoria. Noi, însă, indiferent ce ne-ar dicta atitudinile noastre postmoderne sau eventualele înclinaţii rebele, suntem obligaţi să ne supunem ordinii instituite poveştilor de Sheherezada; simpla pronunţare a numelui ei o invocă, ne avertizează Codrescu, justificând opţiunea sa pentru conservarea într-o anumită măsură a schemei narative originare a poveştilor. Autorul american păstrează ceea ce este comun tuturor ediţiilor celor O mie şi una de nopţi -  povestea iniţială a regelui Sharyar şi a soţiei sale, Sheherezada, precum şi tehnica „povestirii în ramă”, încorporată în naraţiunile pe care le ţese prinţesa persană; învelişul tare al textului îl constituie, însă, livrescul. Whatever Gets You Through the Night este departe de a se reduce la o simplă repovestire. Cum autorul însuşi mărturiseşte, în această matrioshka vom găsi de la plăcerea lascivă a reactivării orientalismului romantic în scopuri post-Said (este vorba despre Edward Said, o figură proeminentă a postcolonialismului, autorul unui studiu influent despre cultura Europei de Est), la senzualitate delicioasă şi sfaturi de supravieţuire în timpul epocii post-Gutenberg a „sporovăielii”.

Există şi aici o ramă, precum în Decameronul lui Boccaccio sau mult mai recenta Ten Nights and a Night (Zece nopţi şi o noapte) a postmodernistului John Barth, însă Whatever Gets You Through the Night nu se identifică pe de-a-ntregul cu nicio altă povestire de acest tip; fiecare „dispozitiv” al tehnicii narative constituie o ramă, o forţă generativă. În ceea ce priveşte „Nopţile”, orice ramă e doar o strategie menită să pună în mişcare universul poveştii. Pentru Codrescu, povestea însăşi reprezintă o ramă, punct de plecare pentru developarea, în paralel, a diferitor niveluri narative care se împletesc cu aglutinante comentarii critice în notele de subsol, atât de stufoase încât, la o primă vedere, îl pun cu siguranţă pe cititor în dificultate. Într-adevăr, unele note explicative sunt    mult prea lungi, lăsând impresia unui autor care are vocaţia exhaustivităţii, căruia i s-ar putea reproşa că povestea „centrală” îşi pierde coerenţa, iar plăcerea lecturii este înăbuşită. Cu toate acestea, contrar poziţiei sale marginale în ansamblul textului, paratextul reprezintă cea mai substanţială parte a cărţii şi joacă un rol plurivalent. Scopul notelor nu este pur explicativ; de fapt, ele funcţionează, la nivel metaficţional şi metacritic, ca o vastă prelungire a poveştii „centrale” şi exercită, la fel ca prozele Sheherezadei, o atracţie de natură senzuală asupra noastră. Aşa cum lumina zilei pătrunzând în camera lui Sharyar anunţa întreruperea pe nepusă masă a firului narativ al poveştii – amânare plină de eros –, notele de subsol ne stârnesc apetitul pentru suspans şi imprevizibil, interzicându-ne accesul la poveste în mod repetat. 

Pentru a descrie construcţia textului lui Codrescu, cea mai la îndemână este metafora cubului rubik. Volumul poate fi interpretat pe niveluri diferite, ca amalgam de ficţiune şi studii culturale, naraţiune şi filosofie, reportaj şi critică literară, istorie şi povestire factuală. Una dintre mărcile cele mai semnificative ale stilului ludico-relativist care îl defineşte pe Codrescu şi îl face un autor cu totul special, regăsită şi aici, mi se pare anularea opoziţiei dintre cultura „high”, aşa-zis academică, şi cultura „populară”. Asemeni lui T. S. Eliot, Codrescu integrează ambele reflexe culturale într-o viziunea completă, totală, asupra culturii în genere. Însăşi prima parte a titlului trimite la mainstream-ul anilor `70, amintind în mod simetric de una dintre cele mai cunoscute melodii ale lui John Lennon, intitulată în acelaşi fel. Cu toate că nu există indicii cum că autorul ar fi avut în minte conexiunea cu single-ul lui Lennon în momentul intitulării cărţii, cert este că sintagma Whatever Gets You Through the Night incapsulează ideea nevoii deopotrivă de suspans şi divertisment, reprezentând un liant peste timp; la fel cum Lennon obişnuia să vizioneze în timpul nopţii rând pe rând programele de televiziune, căutând emisiuni din care să selecteze fraze potrivite pentru a fi puse mai apoi cap la cap într-un cântec, şi personajele cărţii lui Codrescu îşi trag seva din pânza freatică a unei realităţi virtuale – e vorba, bineînţeles, de această dată, de cea a poveştilor –, luptând în fiecare noapte cu teama că, dacă nu vor primi sau nu vor oferi, mai degrabă, porţia necesară de suspans, vor înceta să existe. Nu putem decât să îi dăm dreptate lui Tzvetan Todorov atunci când afirma că „Narativul înseamnă viaţă; absenţa narativului, moarte...Absenţa narativului nu e singurul dublu al narativului perceput ca viaţă; dorinţa de a asculta o naraţiune presupune asumarea unor riscuri mortale. Dacă locvacitatea poate salva de la moarte, curiozitatea duce însă la aceasta.” Pentru Sheherezada, sfârşitul suspansului, precum şi cel al curiozităţii, echivalează pe deplin cu moartea.

Asemeni lui J. L. Borges, în ale sale Ficciones, Andrei Codrescu, cu apetitul său fabulos pentru ilimitat, ne arată într-un mod subtil, încă din primele pagini ale cărţii, cât de artificială şi friabilă este, de fapt, graniţa dintre ficţiune şi povestirea factuală. Whatever Gets You Through the Night se deschide cu bricolarea, într-o secţiune denumită framed (înrămate) – care joacă rol de prefaţă şi ocupă un număr destul de copios de pagini – a varii tipuri de texte având ca punct comun trimiterile la O mie şi una de nopţi şi la Sheherezada, căreia îi datorăm înlocuirea paradigmei universal valabile a relatării cu paradigma inventării. Fie că vorbim de trecerea în revistă a unor informaţii şi date cronologice, lămuriri critice sau teoretizări pe marginea mecanismelor naraţiunii, prin încercarea de a reconstitui rama istorică a „Nopţilor”, autorul ne provoacă să devenim conştienţi de cât de îmbibate sunt faldurile memoriei noastre culturale în substanţa acestei străvechi culegeri de povestiri populare, adunate de-a lungul secolelor de către un număr impresionant de autori şi traducători de pe continente diferite. Evocările de natură istorică se dizolvă însă în reverberaţiile mijloacelor de divertisment tipice culturii pop americane şi, în cele din urmă, în ficţiune; într-unul din texte, de exemplu, un extras de presă, ne este „relatat” un eveniment ce „a avut” loc în 2012 şi la care au participat femei, majoritatea clone, în simptomaticul număr de 1001. Nota distinctivă dată de melanjul de ficţiune şi povestire factuală este menţinută pe parcursul întregii cărţi; astfel, la un moment dat, Codrescu îşi imaginează că mama Sheherezadei, o nomadă, ar fi putut călători împreună cu Genghis Khan, fiind parţial responsabilă pentru distrugerea „versiunii” timpurii a Sibiului, oraşul natal al autorului, în 1334.

Aparent doar, legătura articulării unor texte precum cele din secţiunea introductivă cu tematica „Nopţilor” este vagă; remarcabil, totuşi, aşa cum palindromicul număr 1001 sugerează ceva ce depăseşte imaginaţia noastră, secţiunea framed, precum şi cea imediat următoare, no telling without retelling (nicio scriere fără rescriere), semnalează ireductibilitatea cărţii lui Codrescu la un simplu intertext cu legenda Sheherezadei şi cu prozele din O mie şi una de nopţi. Tind să cred că semnificaţia titlului no telling without retelling, care aduce cumva a slogan postmodern, ni se relevă, în cazul volumului de faţă, pe fondul unui joc al inversării termenilor; sintagma care s-ar potrivi, mai degrabă, este „nicio rescriere fără scriere”, deoarece textul lui Codrescu e o repovestire şi ceva în plus. Altceva. Un fel de „carte tehnică” a „Nopţilor”. O demonstraţie minuţioasă a modurilor în care funcţionează mecanismele textuale ale operei arabe, în care se pun în mişcare unul pe celălalt. Şi, având în vedere faptul că numărul acestor moduri este, practic, infinit, „Nopţile” înseşi constituind o metaforă a pluralităţii fără limite – cum afirmase Borges, „Să spui <<o mie de nopţi>> înseamnă să spui <<nopţi infinite>>, <<nopţi nenumărate>>, <<nopţi nesfârşite>>. Să spui <<o mie şi una de nopţi>> înseamnă să-i adaugi infinitului cifra unu.” –, avem impresia că însăşi povestea devine infinită prin modul în care Codrescu îi dezasamblează şi (re)asamblează rotiţele, după bunul său plac.

Atent observator al tradiţiei scriitorilor care au adus un aport însemnat în materie de interpretări ale „Nopţilor”, pomenindu-i pe J. L. Borges, care compara structura poveştilor arabe cu o „catedrală”, şi pe B. Odăgescu, pentru care puterea de atracţie a acestora era la fel de mare precum cea a unei flăcări pentru un fluture de noapte, Andrei Codrescu dezvoltă propria perspectivă originală, confirmând şi infirmând, totodată, apartenenţa sa la tradiţia menţionată. Dar pentru noi, ne spune Codrescu, spre deosebire de semnificaţiile oarecum „cuminţi” pe care le aveau pentru Borges sau Odăcescu, „Nopţile” au căpătat amploarea unei mări furioase pe care putem naviga cu prudenţă doar urmărind îndeaproape variaţiile vocii Sheherezadei învălurind din farul patului lui Sharyar întinderea sărată. Putem remarca din nou tendinţa autojustificativă a autorului, acesta avansând într-o primă instanţă pe un teren sigur, cel al poveştii despre regele Sharyar şi fratele său, Shahzaman şi, mai târziu, despre Sharyar şi Sheherezada, fără a se feri să alunece din ce în ce mai des pe panta textului şi pe pantele pe care el însuşi le construieşte, pătrunzând în mod deliberat în torentul poveştii şi dându-i întorsături neprevăzute. Căci, aşa cum observă pe bună dreptate autorul, e în natura celor O mie şi una de nopţi să-i invite pe ascultătorii, deveniţi în timp cititori, să participe, să adaoge, să inventeze, să-şi imagineze mai mult.

Borges, de pildă, admira, în primul rând, resursele textuale inepuizabile ale celor O mie şi una de nopţi şi nu se arăta foarte interesat de personajul Sheherezadei. Alţi cititori şi interpreţi pasionaţi ai „Nopţilor” au fost, dimpotrivă, fascinaţi de caracterul formidabil al Sheherezadei, de întruchiparea arhetipului Povestitorului, de forţa personajelor, însă au eşuat în a îmbogăţi considerabil, cu versiuni proprii, povestea arhicunoscută a prinţesei care, la rândul ei, îi spune unui rege persan poveşti, pentru a rămâne în viaţă. Nu este şi cazul lui Codrescu; repunând în cauză deopotrivă posibilităţile textuale ale operei arabe şi profilarea personajelor, el introduce o serie de date biografice despre Sheherezada, începând cu familia acesteia şi continuând cu perioadele copilăriei şi adolescenţei ei. Biografia personajului este alcătuită fragmentar, reprezentând totuşi fermentul care asigură spontaneitatea discursului; pe măsură ce avansăm în poveste, Sharyar începe să primescă, în timpul zilei, de la un spion, suluri de pergament în care este relatată cu umor viaţa prinţesei de dinainte de a-i fi devenit soţie. Aflăm, de pildă, că Sheherezada obişnuieşte, în timpul zilei, să vorbească cu profesorii de sufism şi cu calul ei, studiind pentru a deveni o asasină. Mai aflăm şi că poveştile ei sunt de fapt repovestiri, că Sheherezada nu fusese nicidecum o elevă strălucită, dar se remarcase în schimb ca fiind o mare mincinoasă. Există aşadar un echilibru permanent între decelarea calităţilor şi defectelor personajului, făcându-l pentru noi mult mai real şi complex. Un Ulise în variantă feminină, Sheherezada lui Codrescu e isteaţă, abilă, năstruşnică şi amuzantă, Whatever Gets You Through the Night necontenind să fie şi un bun manual de divertisment.

Orice poveste, dincolo de ce am putea considera drept utilitatea ei imediată, şi anume nevoia noastră absolută de ficţiune, reprezintă un întreg proces de recreare, de reinventare – a lumii, limbajului, tehnicilor narative, timpului, istoriei, etc., a oricărui fel de cadre cu ajutorul cărora ne fabricăm realitatea. Sheherezada, ne atrage atenţia Codrescu, are o importanţa inestimabilă pentru alimentarea predispoziţiei noastre de a ne imagina realităţi pe care ajungem, în cele din urmă, să le materializăm. Folosindu-se de propriile ei inovaţii de tehnică narativă, „Shezz” a accelerat confecţionarea lumilor alternative, înţelegerea noastră asupra evoluţiei artei narative crescând şi ea între timp. În viziunea lui Codrescu, nu doar spusul poveştilor devine o condiţie existenţială, aşa cum ştim deja, ci până şi cuvintele Sheherezadei constituie o sursă de viaţă, atât la propriu, cât şi la figurat. Dintr-un vehicul al epicului, limbajul este transformat într-o materie, căpătând mai multă consistenţă decât chiar subiectul poveştilor. Un transfer straniu de substanţă are loc între cuvinte şi carne, o corporalizare a limbajului. Cuvintele Sheherezadei sunt o lume aglomerată, un fel de „turn Babel” în care se vorbesc o multitudine de limbaje, atât de către oameni, cât şi de către animale. Limbaje din ale căror cuvinte constitutive se nasc noi corpuri făcute din poveşti, din ale căror cuvinte se formează alte corpuri şi aşa mai departe, o constantă inseminare între limbaj şi carne, carne şi limbaj.

La fel ca procesul, nu lesne de imaginat, al „reproducerii” dintre cuvinte şi corp, textul lui Codrescu, fermecător şi captivant prin meandrele sale, reprezintă în sine un mecanism elaborat şi complicat. Uimitor, autorul sfârşeşte prin a ne indica că rescrierea legendei Sheherezadei, care este şi o repovestire, ascunde de fapt un calcul punctual al viitorului povestirii şi al umanităţii, de asemenea. Fratele lui Sharyar, Shahzaman, se întoarce din secolul XXI în timpul fratelui său printr-o „gaură de vierme”, care este tocmai povestea spusă de Sheherezada regelui, şi face o serie de predicţii. Codrescu reuşeşte să întindă cu dibăcie o cursă curiozităţii noastre, răsplătindu-ne-o, în acelaşi timp.  De altfel, ceea ce o transformă pe Sheherezada într-o eroină a tuturor timpurilor nu are nimic de-a face cu sexualitatea, ci cu ceva care se află înăuntrul ei: curiozitatea.

Some reviews of the Posthuman Dada Guide (2009):

THE VILLAGE VOICE, Tuesday, March 31st 2009

A Pleasing Secret History: Andrei Codrescu's Posthuman Dada Guide
Tzara ain't so bizarra, says NPR essayist
By Eli Epstein-Deutsch

Dada: An absurdist art movement declaring itself against rationality, tradition, and—above all—Dada. Catholic mystic Hugo Ball and poet/impresario Tristan Tzara launched it in Zurich as World War I blazed all around.

Posthuman: A sci-fi term that came of age in the mid-1980s through texts like Donna Haraway's Cyborg Manifesto. It's what we homo sapiens supposedly become when technological enhancements allow us to transcend our biology.

The Posthuman Dada Guide: A hard-edged, rapier-like volume, perfect for sliding into a back pocket of skinny hipster pants or stabbing into the complacent underbelly of bourgeois (or bourgeois-bohemian) society. Authored by NPR commentator and essayist Andrei Codrescu, it offers a headier-than-usual tour of the early-1900s avant-garde, sprinkled with sex appeal for the would-be MySpace-age revolutionary. Jacket blurbs from the likes of Josephine Baker and Aleister Crowley affirm the Guide's period credentials. Meanwhile, the whole thing is a kind of hypertext, composed of cross-referenced "database" entries—so you can't doubt its cyberpunk legitimacy.

The Guide's Web-savvy structure isn't just a gimmick: It aids in the seamless formation of Codrescu's manic associative trains, which reach to the Middle Ages and back, tracing elements from surrealism to gothic vampire cults, Communist revolutions to Christian carnivals, artists' love for Peggy Guggenheim to differences between American and European witch hunts. This book might've vied with Greil Marcus's Lipstick Traces for the subtitle A Secret History of the Twentieth Century.

As art theory, the Guide could even be preferable to a college seminar on modernism: I'd take its page-long analysis of why poor people make modernist artwork and rich people buy it over Clement Greenberg's classic essay "Avant-Garde and Kitsch" any day. Codrescu takes potshots at academics' sacred cows, such as the pessimistic notion that "Dadaism" is obsolete, a corpse to be dissected. He insists it's been alive and well, and he wants to keep it that way.

He also places Dada on a broader historical stage than it usually receives, mingling it with world politics. Hence the book's main framing device: a hypothetical chess game played by Tristan Tzara, the soul of Dada, and Lenin, who apparently gets to represent the Posthuman. It's a tantalizing conceit. In 1916, Lenin plotted revolution just down the road in Zurich from where Tzara (a future fair-weather Stalinist) was helping invent Dada performance at the Cabaret Voltaire. The two men never met, but think if they had! Here, their imagined rivalry dramatizes the struggle Codrescu views as central to the last 100-odd years of Western civilization—between "mindless, repetitious" mechanization on the one hand and "drunken," "anarchic" spontaneity on the other.

Of course, Tzara and Lenin were both fighting against the tyranny of traditional elites. Yes, Lenin liked mechanization and believed in rationality. The Dadaists' contempt for both of these things, on the other hand, was largely directed at the bourgeois-capitalist war machine; they were hardly anti-socialist. Meanwhile, the Italian Futurist avant-garde—Dada's major contemporary, which barely gets a paragraph from Codrescu—idolized the war machines while still hating rationality, the bourgeoisie, and the Leftists. In other words, Codrescu's categories don't always divide up as neatly as he suggests. In fact, sleight of hand may be involved in some of his key arguments. Nevertheless, he's such an entertaining conjurer that you often just want to let him get away with it.

THE NEW ORLEANS TIMES-PICAYUNE, April 1, 2009

Professional provocateur Andrei Codrescu's latest work is a guidebook to a strange new era, by Susan Larson, Book editor

Even for professional provocateur Andrei Codrescu, he of the playful intelligence and sardonic wit, this new book, "The Posthuman Dada Guide: Tzara & Lenin Play Chess," (Princeton University Press, $16.95), is quite something.

It's out there -- a chronicle of an imagined chess game between V.I. Lenin and Tristan Tzara, the founder of Dada, set in the cafe culture of Zurich, Switzerland, in 1916, amid the ferment of bohemianism and revolution. It's a scholarly work, with extensive footnotes; it's a work of imagination; it's a guidebook to a strange new era. It's a call to remember humanity in a post-human time, and an incitement. To read it is to light a mental fuse.

Creating the character of Tristan Tzara was easy for Codrescu; he is devoted to the poet's work and named one of his sons after him. "The name Tristan Tzara was one of those we whispered around when I was 16 years old," Codrescu said, speaking by phone from Louisiana State University, where he is the MacCurdy Distinguished Professor of English and Comparative Literature. This is his last semester before he retires after a long teaching career.

"When I started to write poetry, we knew in Romania that there were these forbidden poets who packed a dynamic charge; the other was Lucien Blaga." Codrescu's eldest son is named Lucien.

"Just the sound of their names caused a frisson of revolt or rebellion," Codrescu said. "Later, when I left Romania, I started reading him in French and learned that he wasn't just an avant garde poet but the founder of an art movement that had profound influence on a lot of artists and writers."

Lenin was somewhat more difficult. "I had to recover Tzara and bring him to rightful dimensions, but in the case of Lenin, it was the opposite," Codrescu said.

"He was bigger than life, drummed into our heads since I was a child. So I had to bring him down to some human dimension. So I read quite a few books, read Solzhenitsyn's book on Lenin, read Trotsky on Lenin. There's even a film of Lenin speaking on the Internet. I tried to look at as much physical evidence as there was. He turned out to be a perfect example of an ideologue obsessed with revolution and the logical resolution of history."

Part of the charm of Codrescu's book is the lively milieu.

"Europe was at war, Zurich was neutral and it served many purposes," he said. "All the refugees of Europe came there to get away from war -- artists and spies and revolutionaries, every kind of war-tossed riffraff. Tzara and Lenin were there. It was the city of Carl Jung. Einstein was there. There was this incredible concentration of superheated brains in a state of agitation in a somewhat peaceful bourgeois Swiss town. Even if they didn't know each other, it was enough that they passed each other on the street.

"They invented a movement in the middle of a work crisis. There was no economy to speak of, they were all poor artists, but every night they made art, had a cabaret. They had fun. It was a really good time for a joyous explosion of 'I don't really care about economies, I care about my soul.'¤"

The book was inspired by a meeting with a Princeton University Press editor at the Frankfurt Book Fair. "We had a 15-minute conversation, and that was it," Codrescu said. "Now I'm writing another one, '1001 Nights, Scheherezade's Bodies, Notes on Narration and Extinction.'¤"

And yes, Codrescu plays chess: "We have in Romania, two sports -- soccer and chess, and the guys who play soccer were the brutes and they beat us up. Chess, oddly enough, was an obsession in the state that Lenin sets up later. Chess was being taught at all levels in the schools."

Dada continues to inspire Codrescu to this day. "It never allowed itself to be defined like other avant garde movements," he said. "Dada insisted on the raw energy of unconsciousness and freedom. And it's stayed attractive to young people. Neodadas keep being reborn, and some are very influential. We do this a lot, we try to confine things to a certain historical time and keep them safely there. Then they come out of the box and we realize how fierce and savage they are. You can't do without that if you're an artist."

"The Posthuman Dada Guide" is new even for Codrescu, with its hybrid form of guide, meditation, history, invention. The author of numerous collections of poetry, autobiography, essays ("New Orleans, Mon Amour" collects 20 years of writing just about New Orleans), and several novels, he is always at work, seemingly at play.

What is he going to do in retirement? "Whittle. I'm going to start to whittle," he said, deadpan. "Maybe grow grapes there up at my place on the border of Arkansas and Missouri on the Buffalo River. It's a wilderness. But I still have my apartment in New Orleans and I mean to spend at least two or three months a year there. And the rest of the time I'll read and write in these mountains."

LOS ANGELES TIMES, March 29, 2009
by Carly Berwick

The job is gone, the 401(k) is gutted, college tuition is due, and "Grey's Anatomy" is a shadow of its former self. Can't decide whether to cry or laugh? Laugh at absurdity, laugh at hardship, laugh at poverty, says Andrei Codrescu in his maddening, enlightening, self-contradictory, highly amusing new book, "The Posthuman Dada Guide: Tzara & Lenin Play Chess." It's what dada -- the manic, prankish art-cult of wartime and depression -- advises.

Codrescu, the NPR commentator and author, has rolled into one slim guide a postmodern self-help manual, a history lesson, a love letter to dissident poets, a hard jab at communism and a veiled autobiography. Dada was the name given to the collection of unholy noises, obscene poems and Picasso etchings displayed in Zurich's Cabaret Voltaire in1916 by a motley assembly of war refugees, among them Frenchpoet Tristan Tzara, Hugo Ball and his wife, Emmy Hennings. Marcel Duchamp, with his rotated urinal, became the most famous Dadaist, although he eventually renounced everything except chess -- a very Dada gesture itself.