Cum ajungi cu Metroul F în stația Popovici din Cluj

În această toamnă Metroul F s-a oprit în stația Popovici, pe Horea 31, la Literele clujene. A coborât “un fotograf cu ochii” (după cum îl numește Cristina-Matilda Vănoagă în studiul dedicat lui Andrei Codrescu) și timp de trei ore a avut grijă ca instantaneele poeziei lui A.C. să fie developate sub formă de versuri către călătorii curioși care așteptau pe peron.

Un histrion prin excelență, Andrei Codrescu a deschis discuția prin povestea emigrării sale în America. A spus despre sine că, odată ajuns pe tărâmul american, singura sa opțiune de supraviețuire au fost poveștile, fiind influențat în același timp de rock și de neliniștea civică provocată de timpurile respective.

Poveștile au căpătat însă culoare odată cu istoriile despre Școala poetică de la New York (unde o parte din poeți scriau pentru recunoaștere, iar o altă parte erau realmente pasionați) și poezia din San Francisco, de pe Coasta de Vest (unde cei ce scriau manifestau un interes pentru întoarcerea la natură și pentru mitologie) când Codrescu făcea deja parte din grupul poeților Allen Ginsberg sau Ted Berrigan. Pe cei din urmă îi recunoaște drept chei de inspirație în poezia sa, alături de Lucian Blaga, pe care l-a și tradus; de la Berrigan mărturisește că a învățat șă analizeze lumea pe orizontală, cum să vadă ce are în jur, iar pe de altă parte, de la Blaga a preluat modelul metafizic de interpretare a lumii.

După o trecere în revistă a câtorva amintiri despre Jack Kerouac și despre ce înseamnă beat și beatnik, Codrescu a invitat studenții poeții prezenți să urce în Metroul F prin propriile lor versuri, după care le-a răspuns acestora la întrebări prin versurile scrise pe șinele newyorkeze. Despre acest traseu răspunsurile se găsesc în cel mai nou volum de poezii publicat la Scrisul Românesc Fundația-Editura, Craiova, 2019, Metroul F. Doi Ani pe românește. –Ana-Maria Parasca

De la No time like now la Metroul F

No time like now, cea mai rcentă carte de poezie publicată în engleză de Andrei Codrescu, e o carte new yorkeză în stil codrescian: sunt poeme care au o tentă de eseu și o latură meditativă (ori chiar filosofică, specifică lui A.C.), mereu flancată de ironie și uneori de sarcasm, ca poetul să se asigure că nu există vreun risc dramatic. Autorul e mai detașat emoțional decât în The Art of Forgetting, mai puțin vulnerabil, mai blindat psihic, ceea ce denotă că a devenit un bard al metropolei și că narativitatea urbanului i se potrivește ca o mănușă. E o carte care rimează cu poezia codresciană beatnică și post-beatnică, devenită canonică. De la sine înțeles, cititorul se simte acasă în text, mai exact acasă la Andrei Codrescu în cap, adică. E o carte gândită și mai puțin emoțională, poetul e mai interesat de idei și raționalizări, nu de simțăminte.

Metroul F, cea mai recentă carte de poezie scrisă și publicată în românește de Andrei Codrescu, asumă o călătorie de pícaro liric, cu inserturi de eseu filosofic ca în No time like now, plus aceeași ironie detectabilă în sens cognitiv. Autorul mărturisește că poemele sunt scrise pe parcursul călătoriilor cu metroul newyorkez, dar miza acestor texte este mult mai acută și profundă. Nu doar prin New York voiajează Andrei Codrescu, ci prin întreaga sa existență, panoramând topografiile care l-au marcat, autorii pe care i-a citit, oamenii pe care i-a cunoscut. Metroul F este unul newyorkez de facto, dar e și un metrou psihic și sufletesc, de călătorii ontice și poetice în care au existat odinioară stalkeri, -isme, școli de poezie, lecturi esențiale, polemici, decepții, revelații etc. Aș spune că e o recapitulare a vieții de poet marca Andrei Codrescu, autor român și autor american, poet newyorkez, sanfranciscan, neworlinez și din nou newyorkez, cu nuclee de liric blagian și avangardist tristantzaran. Un poet civic adesea, care comentează realitățile politice actuale și digitalismul lumii în care trăim, postumanul mentalitar, dar care nu uită niciodată de duioșie, când versurile sale au o blândețe de rugăciune și de cântec semi-mistic aproape. Autoritatea poetică tandru-ironică a lui Andrei Codrescu, în această carte, devine un fel de medium prin care voci consacrate (din lirica americană) și voci faimoase din lumea întreagă se amestecă păstrându-și diferențele, dar și găsind un teritoriu de împărtășanie, acela al metroului care circulă la infinit, așa cum poezia nu are niciodată o stație terminus. De la Deleuze la Blaga ori Ginsberg, și cu mult înainte de ei de la Ovidiu pornire, lumea nu s-a schimbat excesiv, decât în anumite coordonate internautice și în extremismele platformelor electronice dominatoare de viață. Cuvintele au rămas aceleași, fie că ele semnifică sau nu (ori sunt încă în amorțire). Où sont les neiges d antan? (la moartea prietenului brașovean Nicolae Stoie) și Unde-i beatnicia  neastâmpărată și flămândă/ care mă conducea ca pe un june în decapotabilă? Unde sunt, într-adevăr? În poezie, ca întotdeauna. –Ruxandra Cesereanu