Traducerea ca nostalgie a rostirii românești
Nu am o teorie [a traducerii], ci o metaforă. E bazată pe relațiile dintre vikingi și insulele Irlandei și Britaniei. A fost o perioada istorică cunoscută ca Invazii și apoi o altă perioada cunoscută sub numele de Descălecări. Un motiv foarte bun pentru o traducere este Invazia. Pătrunzi în interior […] și invadezi italiana, invadezi germana, invadezi greaca, și în final ai ca trofeu ceea ce se pot numi Imitații.
Apoi este abordarea Descălecării: pătrunzi într-o operă, o colonizezi, pui stăpânire pe ea, dar rămâi cu ea, și o schimbi și ea te schimbă un pic.
(Seamus Heaney, Sounding Lines. The Art of Translating Poetry, 2000)
Rezonăm cu poemele scrise pentru noi, căci poetul de geniu conectat la inconștientul colectiv spune povestea noastră, a fiecăruia în parte. Am crescut cu poeziile lui Lucian Blaga pe care tata ni le citea când sora mea și eu eram copile. Într-o seară lungă de primăvară când natura înmugurea în copaci și în noi, tata ne citea 'Fetița mea își vede țara' și ne minunam cum poate cineva să își descopere țara și limba maternă simultan, cum pot exista alte spații, lumi unde oamenii vorbesc alte limbi, unde lucrurile se cheamă altfel.
L-am reîntâlnit pe Blaga în tinerețe prin interesul pe care Andrei Codrescu, despre opera căruia îmi scriam disertația de masterat în 1999, îl nutrește pentru poetul tăcerilor pline de tâlc. Când am părăsit Clujul în 2006 pentru a pleca în Noua Zeelandă, am luat cu mine volumul de poezie din operele (in)complete ale lui Blaga. Urma să scriu o teză despre metamodernitate și metamodernism ca paradigmă culturală în care sinele se caută și se realizează cu o nouă intensitate, și respectiv ca un curent literar în care trecutul (incluzând canonul literar) e revizitat cu afecțiune și în mod ne-ironic într-un efort de a ancora și a înțelege prezentul.
Codrescu și Blaga au revenit cu insistență în conversațiile antipodene despre un fel de a fi în lume ce transcende paradigmele modernității și postmodernității, o existență ce împletește rațiunea cu simțirea, și observația cu misterul ne-observabil în căutarea spiritului ființării. De câte ori am vrut să împărtășesc cu amicii vorbitori de engleză din seva înțelept-nebună a poeziilor lui Blaga, neavând la îndemână traduceri adecvate, a trebuit să traduc ad-hoc poeziile care mă urmăreau. Astfel că m-am bucurat când am aflat de traducerile lui Andrei Codrescu și m-am entuziasmat la gândul de a avea access la traduceri gândite minuțios și filtrate prin afinitate și afecțiune.
Am deschis cu emoție volumul In Praise of Sleep și am savurat eseul introductiv revelator, cu aparatul sau critic riguros, fără a fi obositor. Ca orice muritor îngrămădit de muncă și lipsit de somn, am adăstat la poemele din secțiunea titulară, Lauda Somnului, fascinată de a citi în engleză despre sentimentul ființării românești. Am fost vrăjită de invocația tentantă a neființei prin refuzul neeficient, inutil, al participării la ființare, exprimat într-o limbă a cuceritorilor și coloniștilor, o limbă ne-bântuită în mod current de angoase existențiale:
White maidens and black maidens
Walk the path of time stepping
Heavily like fate.
They are the heavenly urgings
To be one more time,
To be a thousand more times
To be, be!
But I walk by the singing waters,
My face buried in my hands – I resist:
Not me! Amen. ('Disclaimers,' 105)
Am recunoscut în engleză contradicții ale rostirii românești și ale cuvântului blagian, tensionat, pe de o parte, între tentația de a fi și a spune pentru a reda miracolul ființării și, pe de altă parte, de teama de neființă ce urmează ființării sau e concomitentă cu ea. Mi s-a părut că uneori Blaga, și Codrescu prin traducerile sale, descriu timpuri ce aproximează vremurile apocaliptice în care trăim:
Skylarks drop heavy from heights,
God’s loud tears on the fields.
I question the sign of the far,
Round elsewhere. Negation.
Denial. The end. ('Disclaimers,' 105)
Dar sinele nu poate supraviețui în tensiune continuă. Mi-am amintit cu nostalgie de 'Fetița mea' și de universul paradisiac al descoperirilor de început pe care îl conține. Cu bucurie am găsit poemul în indexul alcătuit cu grijă. În 'My little girl sees her country' din volumul Nebănuitele Trepte (The Unsuspected Stairs, 1943) am recunoscut ecourile textului blagian în inflexiunile de engleză modernă cu filigran de cântec ale traducerii lui Codrescu - “How you wonder can these be?/ How can all these wonders be? (166)” - și m-a cuprins dorul de țară și de limba de care mă îndrăgostisem prin poeziile lui Blaga. Stând în soarele de primăvară pe o terasă de lemn din Auckland am plâns pentru anotimpurile de altă dată când părinții aveau timp să citească copiilor, când taţii scriau poezii pentru fiice care își descopereau ţara, când cei plecați erau încă neatinși de marea trecere și adăstau de partea astalaltă a demarcaţiei dintre vizibil și invizibil.
Am căutat poemul în română printre cărțile pe care le-am adus cu mine la antipozi și am descoperit cu surprindere că cele două poezii - traducerea și originalul - spuneau povești convergente în cuvinte și modalităţi diferite: “mumele” lui Blaga sunt “beginnings” în traducerea lui Codrescu, ordinea cupletelor e inversată pentru a permite structurilor limbii engleze să se plieze pe gândul lui Blaga, iar “anul tânăr prin livezi” devine “the robust young year to be,” păstrând însă în mod remarcabil ritmul versului original:
And you look and see and see
The robust young year to be
To his trees to his beginnings
You send kisses and give names (166)
În ciuda faptului că originalul și poemul-traducere sunt despărțite de câteva decade și de nenumărate experiențe culturale și istorice diferite, starea de spirit creată de cele două poezii este aceeași. Este o stare de spirit demarcată de iubire autentică pentru țară și rostirea românească, de nostalgia față de o vârstă ce alunecă printre degete, de dragul de ființarea românească acutizat de pribegii ce nu sunt neapărat înstrăinări. Este un dor de casă și de spațiul teluric primordial ce învăluie matern și protectiv.
Puține lucruri sunt mai delectablie decât truda din iubire a unui poet. Codrescu scrie despre Blaga în eseul introductiv - și apoi traduce poemele lui - ca un poet îndrăgostit, observând fragilitatea geniului blagian – tovarăș și inamic al timpului, inspirat și inspirator înainte de Război, dar stins, ca bântuit de un elan vital consumat în anii comunismului. Această epuizare a vitalității percepută de traducător motivează selectarea spre traducere a poemelor dinainte de coşmarul comunist, ignorându-le pe cele de după, lipsite de “suflare vitală” (ix). Această lipsă decurge probabil din efortul de a scrie în ciuda tristeții devastatoare și extenuante a pierderii libertății și din truda de a articula idei si sentimente într-o limbă obiectivă și neimaginativă, neiubită și nefamiliară, într-un un grai care să nu poată fi acuzat de “idealism” de către cenzura comunistă.
În atașamentul lui față de poezia lui Blaga ce datează din adolescența traducătorului petrecută la Sibiu în anii 60, unde prezența poetului e simțită peremptoriu, Codrescu publică primul său volum de traduceri cu câteva luni înainte de Revoluția din decembrie 1989. Gestul poate fi interpretat ca o sfidare a regimului ce a îngrădit libertatea poetului sau ca o anticipare a evenimentelor “spontane” din decembrie1989. Potrivit eseului introductiv, poezia lui Blaga este citită cu nesaţ reînnoit după Revoluție (ix) iar relevanța sa se intensifică în anii marcați de libertăți și dificultăți ce au urmat, ani ce amintesc de metafora blagiană “la cumpăna apelor,” devenită loc comun al mentalului colectiv.
Munca de apostolat în promovarea poemelor lui Blaga prin traducere îl plasează pe Andrei Codrescu alături de Seamus Heaney și Fleur Adcock, titani ai traducerii în engleză a poeziei românești. Dar traducerile lui Heaney și Adcock sunt doar “raiduri” și “colonizări” ale limbii române de către poeți ce explorează sau se îndrăgostesc de o limbă ce împletește rezonanțele exotice cu familiarul latin. Prin contrast, traducerile lui Codrescu sunt epifanii și euharistie. Pentru poetul-traducător care a crescut și gândit în rostire românească și prin metaforele lui Blaga atât în copilărie și în anii formatori ai adolescenței, cât și după plecarea din țară în 1965, în anii de maturitate petrecuți în America, poezia e revelație și împărtășire. Ea deschide calea supraviețuirii în memorie, drumul întoarcerii acasă, accentuând locuri dragi aflate la intersecția dintre evanescent și etern:
…Only oaks will remain
Near Sibiu, near Sibiu.
Will a passerby remember me
under them, to a stranger?
This is how the tale starts
Should anyone announce me:
He walked about here, always returning,
A contemporary of butterflies, and of God.
(‘Song for the year 2000,’ 188)
Cuprinzând 175 de poeme, împărțite în șapte secțiuni corespunzând volumelor originale, de la ‘Poemele Luminii’ (1919) la ‘Nebănuitele Trepte’ (1943), In Praise of Sleep răspunde unui gând exprimat de Mircea Eliade când deplângea lipsa de traduceri adecvate din Blaga. Riguroase, sensibile, inspirate, traducerile lui Andrei Codrescu constituie un omagiu și un gest de supraviețuire în exil. Ele reprezintă doina lui Codrescu, elegia dorului de casă, un gest simbolic de întoarcere în România natală, care a continuat să trăiască în el prin nostalgie și poezie ca împărtășire euharistică din misterul, tristețea și bucuria limbii române pe care le oferă acum lumii spre contemplare în ipostază blagiană. –Alexandra Balm
In Praise of Sleep. Selected Poems of Lucian Blaga. Tr. Andrei Codrescu (Black Widow Press, 2019). 208p