Lectia de poezie
Andrei Codrescu
Editura Curtea Veche
translation into Romanian by Ioana Avadani
Un pedagog de școală nouă
2017-09-19 - Daniel Cristea-Enache
Sub Lecția de poezie a lui Andrei Codrescu stă mozaicul diversității americane, un melting pot ce nu poate fi separat de libertatea de asociere și expresie a poeților în general și a profesorului în particular.
În mod obișnuit, jurnalul și memoriile rețin momentul și contextul lecturii unei cărți, dar nu e lipsit de semnificație să spun - aici - când, unde și cum am citit Lecția de poezie a lui Andrei Codrescu. Eram în avion, în drum spre Londra, într-un ianuarie oribil meteorologic în Bucureștiul decolării; și râdeam cât puteam de cuviincios. După încă un fragment, uruitul liniștitor al motorului era iarăși acoperit de hohote reprimate și transformate-n sughițuri.
Într-un asemenea stil asumat autoironic și fals-prozaic este scrisă pledoaria pentru poezie a unui vechi combatant de front liric, iar traducerea, remarcabilă, a Ioanei Avădani reușește să sublinieze umorul intelectual de mare finețe tocmai prin oralități și colocvialități. Discursul autorului-personaj e în ton nu numai cu convingerile sale, ci și cu formele exuberante de a le expune și susține. E un curs neobișnuit, un meta-curs de literatură, făcut cu ignorarea ori batjocorirea programelor obligatorii și scos, punct cu punct, din experiența reală sau prezumată a întâlnirilor cu adevărații poeți. Andrei Codrescu nu este Profesorul. Dacă trebuie utilizată majuscula simbolică, el e mai degrabă Elevul curios intelectual, însuflețit și de ignoranța învățăceilor reali și de ambiția de a le-o fisura printr-o neortodoxă lecție de poezie.
Pentru aceasta, Codrescu le secționează studenților săi legăturile (oricum, nu foarte strânse) cu lirica vremii. În locul autorilor ale căror nume circulă în spațiul public, el introduce nume de care studenții aud, acum, pentru prima oară. Iar pentru a dinamita întregul eșafodaj canonic, pedagogul de școală nouă va juca, avangardist, interacțiunea. Elementele academismului dispar. Manualul unic nu mai există, Programa obligatorie a fost rătăcită, Catedra nu este înștiințată de ce se întâmplă aici, Decanatul e departe. Profesorul creează condițiile pentru ca absolut orice să poată fi spus, făcând reguli ad-hoc și încălcându-le primul. Lista lui Codrescu începe cu A, dar de aici încolo fiecare citește ce vrea.
// ANDREI CODRESCU
// Lecția de poezie
// Traducere din limba engleză de Ioana Avădani
// Curtea Veche Publishing, București, 2014, 160 p.
Studenta Hillary Adams își va alege, prima, un autor al cărui nume e cu A și care va fi, pe tot parcursul semestrului, al său Tovarăș-întru-Duh. Scena elecțiunii se conturează prin inițiala portretizare a alegătoarei, studiată cu atenție de profesorul sonat și raportată, cu haloul ei biografic, la experiențele din tinerețea acestuia. Înainte ca Hillary Adams să aleagă o poetă / un poet cu A, tinerețea actuală a studentei și tinerețea trecută a profesorului se întâlnesc față în față, într-o scenă memorabilă.
Frumusețea acesteia vine și din contrastul aparent, bine lucrat. Insistența portretistică este pe detalii ce subliniază tocmai inima curajoasă a studentei, sufletul ei mare. De aceea, sub pana hârșitului scriitor, Hillary Adams trebuie să fie „o făptură micuță“, cu un „degețel“ridicat și care - spre deosebire de bărbații discursivi și lași - ar putea fi trimisă în Irak. Paginile acestea vorbesc nu numai despre poezie ca un corpus didactic și o obligație curriculară, ci despre realitatea însăși, văzută mai limpede dinspre lirică și alegerile făcute în interiorul ei. E firesc ca „soldățelul“ să o aleagă pe Anna Ahmatova, odată ce Hillary Adams a luat act de existența și experiența rusoaicei „zărghite“.
Restul lecției este la fel de impredictibil ca o desfășurare fără desfășurător. Profesorul nu știe cine sunt studenții săi, ce au citit ei (dacă au citit ceva) și ce anume le place din ceea ce au citit (dacă nu le place totul). Studenții sunt, fiecare în parte și toți împreună, o necunoscută - după cum opțiunile lor din uriașa listă de poeți „ordonată“ alfabetic par la fel de aleatorii ca extragerea unui cuvânt din dadaismul pur. Descoperirile sunt reciproce. Dar dacă pedagogul, fie el și de școală nouă, e unul singur, cu toată exuberanța sa pe jumătate mimată, studenții sunt mai mulți și minunat de diferiți.
Sub Lecția de poezie a lui Andrei Codrescu stă astfel mozaicul diversității americane, un melting potce nu poate fi separat de libertatea de asociere și expresie a poeților în general și a profesorului în particular. Codrescu se joacă, vizual și caracterologic, cu această diversitate, explorează sistemul de repere și valori al fiecărui cursant. Dacă ar exista o morală în această carte, ar fi următoarea: după cum nu există un fel de poezie, nu există un tip de receptor al ei. Orice student de aici (care va deveni, destul de curând, la fel de „zărghit“ ca poeții „predați“) se va alege cu un Tovarăș-întru-Duh. Fiecare alegere va fi sau ar trebui să fie una intens-personală, asumată nu doar didactic, ci și existențial. Elitismul canonului estetic se împacă, uimitor, cu o democrație ce oferă „alegătorilor“ un câmp uriaș de opțiuni individuale. Profesorul, „fosila“, un „moș veșted“, are voluptatea portretizării și e de presupus că el accentuează și adâncește literar diferențele, pentru ca diferențierea receptorilor de poezie să însemne ceva. Încă o studentă, încă o individualitate, încă o pagină excelent scrisă și tradusă:
„- Sylvia Minneaux! am strigat.
O fată înaltă se ridică din bancă. Sylvia era atletică și vioaie, purtând pantaloni strâmți pe fund, călare pe elefant, cu capul ras la piele de un bărbier Punjabi din secolul al XIX-lea. Ei, poate nu chiar așa, dar era statuară, cu sprâncene negre care se îmbinau deasupra a doi globi cafenii ce se roteau aprig. M-am frecat la ochi. Mi se părea greu de crezut să o fi trecut cu vederea până acum. Prea rareori studenții de la cursul de Poezie sunt atât de maiestuoși în ținută și atât de dintr-un alt timp. Sunt mai degrabă aplecați către neglijență, carențe de somn și proteine, chipuri palide, tenuri explozive, libidouri mustind. În fața mea aveam o imagine a sănătății cu nume franțuzesc, gata să-și primească tovarășul fantomatic, poate un Minotaur, sau un Monstru, ceva care să înceapă cu M, orice, dar suficient de mare cât să-l poată înghiți pe Marte. Și era furioasă pentru că îi era foame. - Henry Michaux! am tunat. Henry Michaux lua mescalină și a scris Mizerabilul Miracol, toate mari realizări cu M, și numele lui, ca și al tău, are la final blagoslovite, dacă nu chiar tumultuoase, ape!“ (pp. 140-141).
Lecția de poezie e o bijuterie literară, o carte de mici dimensiuni ce face mai mult decât zece tomuri; iar „pedagogul“ care a scris-o a împins atât de departe limitele, încât nici el nu le mai întrezărește. //